ceea ce se poate spune azi despre lume e ca și-a uitat…

…Instinctul visului

 Ar fi mult mai simplu să urmezi instinctul de a visa, ar exploda atunci refuzul conştientului, ar dispărea confesiunile, ar surveni întotdeauna altceva, fără riscul vreunui neadevăr. Cu noi, asta s-a întâmplat mai demult. Dar nu e vorba acum despre acest tip de instinct ce poate fi recunoscut cu destulă uşurinţă de către oricine are o minimă disponibilitate pentru răsucirile splendide ale vieţii noastre. E vorba despre altceva, despre un fel de apărare declanşată de umbra noastră, de un instinct care aparţine însuşi visului, visul care te apără, visul care se ridică împotriva oricărui lucru sau fiinţe care atentează la integritatea ta de orice fel, visul care, cunoscând dinainte o lume ce îţi poate rămâne permanent interzisă, poate anihila, pentru salvarea ta şi a tot ceea ce se leagă de tine sau îţi este favorabil, chiar realitatea care îţi este cea mai dragă. E numai un fericit semnal pentru cei ca noi. E aici doar o graniţă minimală între a declara pe cineva, ştiinţific şi fals, drept asasin nemanifestat şi a-i recunoaşte, de data aceasta în mod cu totul adevărat, tendinţa atât de rară de a-şi păzi realitatea cea mai intimă, care îi hrăneşte cele mai strălucitoare gesturi. Nici nu se pune problema oribilei teorii conform căreia se întâmplă în vis ceea ce nu s-a putut întâmpla altfel, poate că e aşa pe undeva, dau eu spun despre visul ca un fel de armă, ca un fel de produs al organului celui mai secret, a cărui existenţă am intuit-o o dată cu survenirea splendorii, e poate şi visul el însuşi ca un organ ce poate fi concret la fel ca oricare altul, organul magic sau cine ştie.

După o mare dragoste, instinctul visului te va trezi în miezul nopţii, te vei îmbrăca, vei avea cele mai tari emergenţe ale adevărului; atunci vei înţelege poate de ce ai dormit în aceeaşi cameră cu cinci sute de vampiri adolescenţi, iar tu, ca niciodată, după ce ai citit, avându-l întins lângă tine pe cel mai bătrân, pe cel mai obosit dintre ei, ai ieşit din lumea celorlalţi şi ai rămas acolo, cine ştie pentru cât timp.

Anunțuri

2 comentarii

  1. iata de ce spuneam eu ca esti oniromant 🙂

  2. instinctul acesta cred ca e ceva foarte frumos. cei care gasesc substanta dintre viata asta si… restul. cum ziceai. curiosas…


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s