Vecin și prieten cu băiatul plutitor din fotografia precedentă, l-aș găsi pe acesta de aici – costumat în profet sau șaman de bibliotecă. Și-ar împărtăși fiecare experiența năstrușnică și liniștitoare. Probabil că ar fi loc și de un al treilea, care să spună o poveste; poate o povestitoare. Sau poate că ar sta tăcuți, pentru că lumea a devenit foarte vorbăreață, dar deloc volubilă, deloc magică, deloc odihnitoare.
De ceva timp, aud din zonele clar-obscure ale lumii noastre, dintre rândurile de oameni umbroși care spun puține și fac multe, de toate felurile, prin colțul vreunei cărți neștiute, netraduse, necitite, prin cuvinte din limbi vechi, care doar cântate mai au vreun înțeles, un fel de veste depotrivă insignifiantă și terifiantă; se petrece cu noi sau noi petrecem un fel de nou timp mediu, un fel de middle ages răznit, trăznit și plesnit, fără rost și fără noimă. Anumite sfâșieri se simt, anumite închideri, simt ce trebuie să fi simțit bufonii acelor vremi, poate uneori ce simțea vreun trubadur niciodată cunoscut, ajunsă la capătul imposibil al căutărilor sale. Mă simt în preajma unor goluri care atunci erau umplute de vreun cavaler, vreun rege gânditor sau vreun alchimist îndelung răbdător. Cel mai mult cred însă în miracole care se petrec și care cred că sunt posibile.
Sunt oameni care vorbind și scriind, își caută un fel de nemurire neprefăcută, ca o simplă exersare a unei capacități pierdute; așa cum fac anahoreții, dar și oamenii care nu știu nimic și trăiesc după urmele lucrurilor celor adevărate.
Cu toate astea, gândirea noastră e silită să devină și mai rapidă, dar silită într-un mod luminos, dacă așa ceva se poate concepe. E silită să mestece lucruri amare, ca frunzele de dafin și să devină oracol de uz personal. E silită să se întoarcă la forțele maxime care, în tot acest timp, simultan cu sfărâmările și zdrobirile noastre, s-au retras să inspire.
Copilul meu zice că îngerul lui face ce vrea, că nimeni nu poate să-l vadă, pentru că e în zid. De unde să știe, dacă n-a vrut să discute?! Era o furtună acolo…
E timpul să se gândească fiecare la o pădure, să se uite în jos și în sus. Să-și vorbească din plin, la ceasuri cât se poate de fixe.
FID DeScribor 