15 FEBRUARIE 2008 – Safiregia

Safiregia, de ceva timp s-au strâns toate în sclipirea-orbire, numele tău e cel mai important, eşti cea mai importantă fiinţă, fiinţa plină, fiinţa care poartă; îţi spun asta în fiecare seară, atunci când se aud cântecele zdrobite ale lumii. Noi ne peticim liniştea apoi o petrecem, se pun între noi întrebările, „te simţi bine”, „eşti supărat”, de teamă să nu ne răpească ceva adevărul, nu e al nostru, dar suntem fericiti cu el. Tu îmi ajungi, pentru că în rarele tale desene se rotesc şerpii şi peştii, nu caut cum caută alţii, mă plictiseşte şi mă face în acelaşi timp odihnit. Descopăr în anumite minute, ascunzişul, peştera roşie, peştera înmugurită, mi-ar fi mai uşor să-ţi construiesc semne, aici-acolo-la fel-de ajuns-peste tot-păsări de foc-fluturi-cornul de fildeş, eşti tăcută şi rotitoare, porţi culorile şi săgeţile lunii. Tu tai, mângâi, cuprinzi şi îndrepţi, tu eşti minunată, eşti liniştea dură.

Anunțuri